Izolare termică

Faceți-vă confortabil

Avantajele IKD®

Reduceți costurile energetice

În general, ferestrele au o contribuție importantă la reducerea costurilor energetice ale clădirilor și permit îndeplinirea cerințelor naționale privind protecția termică. Acest lucru poate fi obținut prin intermediul unei izolații termice corespunzătoare și al unei etanșări ridicate.

Locuință pasivă

O locuință pasivă permite, atât în sezonul rece, cât și în sezonul cald, menținerea unei temperaturi constante, confortabile, fără utilizarea unui sistem de încălzire, respectiv climatizare obișnuit - locuința „se încălzește” și „se răcește” în mod pasiv.

heat_insulation_more_photo.jpg

Reduceți costurile energetice

Cum puteți economisi sume importante

În general, ferestrele au o contribuție importantă la reducerea costurilor energetice ale clădirilor și permit îndeplinirea cerințelor naționale privind protecția termică. Acest lucru poate fi obținut prin intermediul unei izolații termice corespunzătoare și al unei etanșări ridicate.
 

Ferestrele din profile PVC GEALAN asigură o economisire optimă de energie, dată fiind caracteristica naturală de izolare a materialului PVC, care garantează o izolare termică excelentă. De asemenea, capacitatea de izolare termică este accentuată de către adâncimea mare de până la 83 mm și sistemul de execuție a profilului cu până la șase camere. Astfel, căldura este păstrată în interior, iar frigul în exterior. Cu ajutorul ferestrelor din profile PVC GEALAN, puteți economisi sume importante de bani și vă puteți îmbunătăți în mod semnificativ confortul ambiental, având totodată o contribuție considerabilă în ceea ce privește protecția mediului înconjurător.

Locuință pasivă

Ce este o locuință pasivă?

O locuință pasivă permite, atât în sezonul rece, cât și în sezonul cald, menținerea unei temperaturi constante, confortabile, fără utilizarea unui sistem de încălzire, respectiv climatizare obișnuit - locuința „se încălzește” și „se răcește” în mod pasiv. Utilizarea căldurii furnizată de lumina solară prin intermediul ferestrelor, precum și căldura degajată de aparate sau persoanele care locuiesc în imobilul respectiv sunt suficiente pentru menținerea unei temperaturi interioare plăcute pe durata încălzirii. Pentru a fi considerată pasivă, o locuință trebuie să prezinte un necesar anual de căldură de încălzire mai mic de 15 kWh/(m²a). Această valoare corespunde unui necesar comparabil de lichide de încălzire de aprox. 1,5 l/(m²a). În cazul unei locuințe pasive din Europa, valoarea necesarului energetic total, inclusiv apa caldă și energia electrică pentru consum casnic se situează sub 120 kWh/(m²a).

Locuințele pasive se evidențiază, de asemenea, printr-un confort termic ridicat. Chiar și în cazul unor temperaturi exterioare scăzute pe termen lung, temperaturile interioare ale suprafețelor elementelor de construcție nu trebuie să se situeze sub valorile definite. În acest mod, se evită efectul „radiației reci”, generat în urma diferenței obișnuite mai ridicate de temperatură dintre un element de construcție mai rece și aerul mai cald din interior, perceput de către utilizator drept curent de aer.

Standardul de locuință pasivă este o abordare avantajoasă din punct de vedere al costurilor, pentru reducerea la minim a necesarului energetic în cazul clădirilor noi, precum și îmbunătățirea confortului ambiental. Economisirea de energie vizată protejează resursele și contribuie la sustenabilitate.

Care sunt cerințele?

Ferestrele utilizate în cadrul locuințelor pasive prezintă un coeficient de izolație termică deosebit de ridicat. Coeficientul de transfer termic al ferestrei Uw trebuie să fie mai mic sau egal cu 0,8 W/(m²K). Cerințele privind performanța ferestrelor compatibile cu locuințele pasive sunt reglementate în directiva ift WA-15/2 „Compatibilitatea ferestrelor, ușilor de exterior și a fațadelor cu locuințele pasive”. Totuși, această directivă nu definește doar cerințele privind pierderile de căldură ale ferestrelor și ale elementelor de îmbinare ale acestora la nivelul corpurilor de construcție, ci stipulează și valori minime privind temperaturile de suprafață pentru realizarea îmbinărilor la nivelul construcției, componentele din sticlă sau secțiunea panourilor. Astfel, este asigurat confortul termic al încăperii și se evită formarea apei de condens în locuri greu accesibile. În mod suplimentar, sunt stipulate cerințe referitoare la utilizabilitate, care trebuie demonstrată prin intermediul unor verificări ale permeabilității la aer, etanșeității împotriva ploilor torențiale, rezistenței la vânt, rezistenței mecanice și rezistenței la șoc ale ferestrei.

Datorită caracteristicilor excelente de izolare termică și funcționare, ferestrele sunt adecvate pentru locuințe pasive, precum și pentru utilizarea în cazul lucrărilor de renovare a clădirilor vechi sau pentru orice alte construcții noi.

Soluții oferite de GEALAN

IKD® - izolare intensivă integrată

IKD_logo-2.pngÎntr-o perioadă de creștere a prețurilor materiilor prime sau ale energiei, ferestrele moderne contribuie la o scădere vizibilă a costurilor de încălzire. Astfel, constructorii și executanții de lucrări de renovare pot privi fără îngrijorare creșterile ulterioare de prețuri la păcură sau la gaze. Deoarece tehnica de izolare intensivă integrată - IKD® este un pas esențial spre optimizarea caracteristicilor de izolare termică ale ferestrelor.

Ferestre adecvate pentru locuințe pasive cu S 9000

Dezvoltarea unui sistem cu proprietăți optime de termoizolare nu este accidentală, ci este rezultatul unor lucrări de dezvoltare orientate către rezultate. Succesul nostru confirmă acest lucru. Numeroase calcule au demonstrat coeficienți excelenți în ceea ce privește termoizolarea. De la început, obiectivul de dezvoltare a fost atingerea compatibilității cu locuințe pasive în combinațiile standard cu oțel, și astfel obținerea unor caracteristici optime de termoizolare. Acest lucru a fost posibil datorită tuturor detaliilor inovatoare care alcătuiesc sistemul.

Căutați producători de ferestre din zona dvs.?

Aveți întrebări?

GEALAN ACADEMY

GEALAN ACADEMY este un program special creat pentru dezvoltarea dumneavoastră profesională.

Nu pierdeți noutățile!

Doresc să primesc informații legate de lucrări de referință și știri GEALAN pe E-Mail (de două ori pe lună) - în mod gratuit și revocabil oricând.

Gealan

Grupul de firme GEALAN face parte din categoria principalilor producător de profile din PVC pentru ferestre şi uşi din Europa.

©2024 GEALAN Fenster-Systeme GmbH
Presă și știri